Ecourile plecării lui Alex Velea de la emisiunea ”Acces Direct”, acolo unde era co-prezentator, nu s-au stins încă. Bineînțeles că fanii emisiunii au fost foarte surprinși atunci când au aflat că Velea nu mai face ”echipă” cu Simona Gherghe și cu toții au așteptat cu nerăbdare explicații ajutătoare. Acestea au venit chiar din partea Simonei Gherghe.
Noul sezon al emisiunii ”Acces Direct” a început cu o declarație-bombă a Simonei Gherghe, aceasta mulțumindu-i lui Alex Velea pentru că i-a fost alături în sezonul trecut al emisiunii și transmițând că Alex va pune accent pe cariera muzicală.
„După cum puteţi vedea, sunt singură astăzi şi aşa voi fi şi de acum încolo şi chiar cu acest lucru vreau să încep emisiunea şi noul sezon. Să-i mulţumesc, în primul rând, lui Alex Velea pentru sezonul trecut, pentru faptul că a fost un coleg minunat. Alex, ştiţi cu toţii, are o carieră de mare succes în muzică şi cred că e destul de dificil să fii foarte bun acolo şi să vii şi la un program zilnic de două ore. E destul de complicat, aşa că a ales să meargă mai departe cu proiectele lui muzicale, mai ales că ştiu de la el că pregăteşte ceva foarte tare. Aşadar, mulţumim, Alex Velea şi multă baftă pe viitor“, a anunţat Simona Gherghe, care este însărcinată cu al doilea copil.
CITEȘTE ȘI: SIMONA GHERGHE A ANUNȚAT, ÎN DIRECT, NUMELE BEBELUȘULUI DIN BURTICĂ!
Vă reamintim că în urmă cu doar două zile, Alex Velea a făcut o declarație care nimic nu prevestea anunțul apărut azi în presa din România.
“Eu de pe 7 reiau «Accesul». M-am angajat, sunt TV host de luni până vineri. Lucrul cu Simona Gherghe este extraordinar, este o colegă foarte bună și o prietenă adevărată, mi-e super dragă, am de învățat de la ea, relația noastră de amiciție este într-un continuu progres, îmi place”, a spus Alex Velea pentru libertatea.ro.